Suta lui Tănase

UN SPECTACOL DE VASILE MURARU & VALENTINA FĂTU
Spectacolul ‘’Suta lui Tănase’’ a avut premiera în anul 2019 și este un omagiu adus celor 100 de ani de Teatru de Revistă, dar și marelui actor Constantin Tănase, cel care, în anul 1919, a pus bazele Revistei românești, prin înființarea Companiei ‘’Cărăbuș’’.
Veți vedea  pe scena cuplete si  scenete din vremea lui Tănase. Unele in forma originala, altele pe ici, pe colo, modificate. Desigur, veți vedea si texte din zilele noastre!
Veți asculta șlagăre care au făcut succes in perioada interbelica și veți calatori cu noi spre o lume in care totul era abia la început: ‘’Cărăbușul” lui Tănase, visurile și speranțele lui…
‘’Dorința noastră a fost aceea de a respecta cat mai mult adevărul istoric și de a păstra parfumul unei epoci uimitoare. Gândind scenariul in acest sens, ne-a fost la îndemâna sa ne ocupam si de regie. Am încercat să nu dinamizăm prea mult spectacolul, cu teme care sa-i accelereze desfășurarea si care sa ne conducă astfel  la  obișnuita efervescenta a spectacolului de Revista. Am vrut ca totul sa fie domol si  tihnit, ca o plimbare de duminica, la Sosea…’’

 Vasile Muraru si Valentina Fatu

Odată cu premiera spectacolului Suta lui Tănase, în foaierul Teatrului de Revistă din Calea Victoriei nr.33, s-a deschis si expoziția permanenta   “Constelația Cărăbuș”, ce cuprinde documente si fotografii rare cu Constantin Tănase și alți artiști ai Trupei ‘’Cărăbuș’’.