Alin Gheorghișan

Actor

Despre

S-a născut pe 14 aprilie 1981, în Bucureşti.

A absolvit Liceul Teoretic „Neagoe Basarab”, a urmat timp de trei ani cursurile Facultăţii de Drept şi este licenţiat al Universității „Hyperion”, secția „Arta Actorului”, clasa profesorilor Ion Lucian și Victor Radovici. I-a avut ca profesori şi pe Adela Mărculescu, Eusebiu Ştefănescu şi Geo Saizescu și a devenit asistent universitar la clasa profesorului Victor Radovici.

Din anul 2007, Alin Gheorghişan este actor al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”, primul spectacol în care a jucat fiind „Poftă bună la Tănase”, în regia regretatului Biţu Fălticineanu.

A jucat în marea majoritate a spectacolelor: “Bufonii Regelui”, „Vivat Revista!”, „Nimic despre papagali”, “Veselia nu-i în criză”, “Revista Revistelor”, “Bucureşti în Re-Hazliu”, “Hohote în Herăstrău”, “Euro Savoy”, „Glume pe portativ”, „Aplauze, Aplauze”, „Gong!… Şi de la capăt!”, „Piei, Drace!”, “Aer Bun! De Savoy”, “Lasă supărarea-n hol”, „E Spectacol în Oraş”, “Hai, Hai, România!”, „Suta lui Tănase” şi „Cu mască sau fără mască, oamenii vor să zâmbească”.

În anul 2019 a debutat ca regizor, textier şi scenarist al primului spectacol românesc de Revistă , „Nepoţii lui Tănase” ai cărui protagonişti sunt copii şi adolescenţi,.

„Activitatea mea ar trebui să se reflecte în tot ceea ce ofer spectatorilor de pe cea mai importantă scenă a ţării!” – spunea Alin Gheorghişan. “Este ca un schimb reciproc, plin de însemnătate! Odata ajuns pe scenă, te identifici cu teatrul, cu spectacolul total, şi nu mai poti trăi altfel! Dacă iubeşti şi te dăruieşti publicului, şi el te va iubi pe tine, oferindu-ţi mult-râvnitul succes”.

Social media: