Istoric

Revista românească este legată de numele și activitatea lui Constantin Tănase și de ale Companiei „Cărăbuș”. Căci Teatrul de Revistă s-a născut pe data de 23 mai 1919 când, pe strada Academiei, pe locul unde funcționase Grădina de vară „Amicii orbilor” a fost pusă piatra de temelie a Grădinii „Cărăbuș”, de către Constantin Tănase. Însă primul spectacol de Revistă s-a jucat la noi pe 19 noiembrie 1872. Atunci, pe scena Teatrului Bossel, aflat pe Calea Victoriei, a avut loc reprezentaţia spectacolului ”Apele de la Văcărești”, o „comedie vodevilă în 3 acte” de Matei Millo (care a făcut parte și din distribuție), pe muzica lui Alexandru Flechtenmacher. Dar să revenim la… “Cărăbuș”.

De ce „Cărăbuș”?

Scriitorul Aurel Storin enumeră ipotezele, în număr de trei. Arhitectul Van Saanen-Algi, bun prieten cu Tănase, își amintește că el a făcut schița grădinii, a viitorului teatru, care semăna cu un “coleopter”, un cărăbuș în toată regula. O altă variantă vorbește despre ideea lui Tănase de a i se spune grădinii, pe românește, „Cărăbuș”, iar o a treia ipoteză pornește de la mărturisirea lui Tănase că de numele „Cărăbuș” era legat de pe vremea când juca într-o comedioară prelucrată după o farsă franțuzească, în care el era ordonanța unui ofițer bețiv și cartofor. Numele ordonanței: Cărăbuș.

Presa vremii semnala că a fost de față multă lume bună la inaugurarea Grădinii “Cărăbuș”: actori, ziariști, prieteni. S-a băut atunci vin negru și s-au ciocnit cupe de șampanie. Actorul Constantin Mărculescu, de la Teatrul Național, a desfășurat ceremonios un pergament de pe care a citit versurile scrise cu acest prilej de către George Ranetti: „Se-întemeiază Templul Comediei/ Și-or pune-ntâia piatră a temeliei/ Tănase, care-i un vestit ghiduș/ Cu nasu-i lung, de-aici și pân’ la Huși/ Și Grigorescu, negru ca un tuș…/ De ce-l numiși tu Teatru “Cărăbuș”/ O, nasule-arhitect care-l făcuși?/ Eu nu pricep – da-i treaba meseriei/ Iar eu-s doar gramaticul trepăduș/ Ce-așterne azi pe luciul hârtiei/ Mai alb ca florile de corcoduș/ O slovă ce-i menită veșniciei!„. A urmat apoi ceremonialul introducerii „papirusului” într-o sticlă goală de șampanie și îngroparea acesteia la temelia scenei.

Constantin Tănase

Deschiderea oficială a Teatrului “Cărăbuș

Are loc 2 iulie 1919, cu premiera spectacolului de Revistă “Pisica pe orez”, în care marele actor Constantin Tănase a interpretat cupletul “Cotoiul e pe varză, pisica-i pe orez”. Textele erau scrise de Mircea Rădulescu şi Constantin Solomonescu.

Ulterior, sintagma “pisică pe orez” a circulat destul de mult în prima jumătate a secolului al XX-lea, când este atestată mai ales în presă, în legătură cu acest spectacol de Revistă. Deşi reprezentaţiile cu acest spectacol au ţinut doar o lună, presa vremii cuprinde numeroase menţiuni şi aluzii la spectacol: „«Ce-ai mâncat de te-ai umflat?» (…) «Pisică pe orez! rânjeşte satisfăcut co-autorul revistei cu acelaşi titlu»“ (Furnica, 25 iulie 1919); „De când cu Pisica pe orez, Solomonescu are şi vreo douăzeci de ruble capital“ (Furnica, 26 ianuarie 1920), ca să dăm doar două exemple.

Citatele arată cât de cunoscut era, cel puţin după titlu, spectacolul de Revistă, dar nu spun nimic despre sensul expresiei. O versificaţie umoristică din aceeaşi perioadă e mai interesantă, contexul indicând că semnificaţia formulei e una pozitivă, de „obiect al dorinţei“: „În faţa unei dame-n negru / Filosofie… eu visez, / Sunt om moral, rămân integru / Chiar de-i pisică pe orez!“ (Universul literar, 17 august 1919).

Dar cine e Tănase, întemeietorul Revistei românești moderne

S-a născut la Vaslui, pe Strada Hușului, într-o familie în care tatăl era farmacist. Primele întâlniri cu teatrul le-a avut de băiețandru, „pentru că de câte ori veneau trupele de teatru în Vaslui, căutam prin toate mijloacele posibile să trag eu cortina„. Tot în copilărie, „în beciul lui Ion Tănase„, se jucau piese sub conducerea sa. Printre acestea, “Legenda Meșterului Manole”, “Căpitanul Valter Mărăcineanu” și “Constantin Brâncoveanu”. Pe urmă, a mers la gimnaziu tot în Vaslui, și a debutat ca actor. În 1896, caută să intre la Liceul Militar din Iași, dar este respins. Se duce la liceu la Brăila. Devine și el profesor, imediat după liceu, într-un cătun, tot în județul Vaslui. La 19 ani, fără știrea părinților, se-nscrie voluntar într-un regiment de cale ferată. Face impresie bună și e înaintat rapid la gradul de sergent – Regimentul 11 Căi ferate. Face spectacole pentru Crucea Roșie și cântă la Biserica Popa Tatu, în cor. Peste tot, lumea se îndrăgostește de energia și optimismul său. În 1901, joacă cu un alt actor, specializat în monoloage, în comedia “Ofițerul și ordonanța”. Pleacă apoi din serviciul militar și se înscrie la Conservator, în 1902, unde va fi admis la secțiunea Comedie, după ce a năucit asistența cu recitarea unei fabule cu care a avut un succes grandios: „Naiul, cobza și vioara”.

În Conservator, va juca în „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, pe Jupân Dumitrache, chiar pe scena Teatrului Național. O duce greu cu banii și, paralel cu orele la Conservator, este corist la Biserica Popa Tatu, figurant la Teatrul Național și se reangajează la cazarma regimentului de unde a plecat cu serviciul militar satisfăcut. Se împrietenește cu actorul Cazimir Belcot și teatrul îi intră în sânge, fiind foarte marcat și influențat de acest actor. Îl găsim în distribuțiile Teatrului Național, între anii 1903 și 1905, până când absolvă Conservatorul. Primele roluri: „Conu’ Leonida față cu reacțiunea” și „D’ale Carnavalului” de I.L. Caragiale, „Sânziana și Pepelea” de Vasile Alecsandri și „Ruy Blas” de Victor Hugo. A urmat și cursurile de canto ale Conservatorului și și-a dat examenul cu Don Basilio din “Bărbierul din Sevilla” de Rossini.

Se însoară cu Josephina Reitman, actriță, și colindă țara cu trupa Poenaru. Joacă teatru peste tot. Îl înlocuiește pe V. Maximilian în „Văduva veselă”. Marele Petre Liciu organizează o nouă trupă de teatru, în care intră și Constantin Tănase, și începe cu ea să colinde țara, dar când ajunge la Pitești află că în „Moldova e jale. A izbucnit răscoală. Era anul 1907„. Se întoarce și joacă într-o trupă la Grădina Ambasador.

În 1912, devine asociat contractual la Asociația lirică-Opereta. Și pentru prima dată sunt introduse tente actuale în operete clasice. Tente scrise de Cazimir Belcot. Textele au caracter de actualitate și sunt foarte gustate de public. Cu Opereta va pleca în turneu în Orientul Apropiat. În 1914, face o călătorie de studii în Austria, Germania și Franța.

Apoi, începe imediat munca de teatru de Revistă și ajunge unul dintre cei mai populari actori. Tănase nu uită seara debutului şi nu uită nici emoţia, înfrigurarea, bătaia inimii din „seara de pomină”, cum o numea ziaristul Dem Theodorescu. „Sunt 27 de ani de când am debutat. Eram militar şi-n anul I de Conservator. Pe scena Parcului Oteteleşanu urma să se joace „Doctorul damelor”, o comedie muzicală. Regizorul mare care era Petre Liciu mi-a dat rolul comisarului. Adică aşa deodată am jucat un rol mare. Rolul nu l-am pregătit prea bine, aşa că n-am avut emoţii. Dar… am reportat un mare succes. În rolurile mărunte pe care le jucam la Teatru Naţional, mă bâlbâiam regulat. Regulă generală: cum aveam un rol mare, venea şi succesul mare. În 1910, am debutat la Operetă, în Husarii de Kalman. Mi-a plăcut şi după asta mi-am făcut eu singur o trupă de operetă. După trei ani, am debutat la Teatrul de Revistă în „Războiul la Şantan” de Ranetti. De atunci, am jucat necontenit la Revistă, în afară de vremea pe care mi-am petrecut-o pe front”, spunea Constantin Tănase. (fragmente din “Jurnalul Național”)

În 1917, se recăsătorește cu Virginia Niculescu.

Face inaugurarea Teatrului “Cărăbuș”, cu un balet de 25 de persoane, cu orchestră nouă formată din absolvenți de Conservator din anul acela. Printre primele spectacole: “Ai greșit adresa”, “Ce naște din pisică”, “Care dă mai mult”, “Brambura” (în acesta inaugurează rolurile sale în travesti și joacă în rolul unei țigănci care ghicește) și “Bonsoir, București” (în care introduce pentru prima dată melodii de jazz). Revistele sale satirizează realitatea imediată cu sarcasm și vervă polemică, și vorbește în ele despre moravuri, imoralitate, corupție.

Revista sa începe să cunoască un succes fără precedent, Constantin Tănase fiind nu doar un inegalabil actor și cupletist, ci și un extraordinar manager, organizator, director. Călătorea deseori în străinătate, în special la Paris, ca să-și dea seama ce e nou în domeniul teatrului de revistă și music-hall. Dar urmărea și apariția unor stele ale genului. Astfel, în 1927 o vede la Paris pe Josephine Baker, dansatoarea de culoare en vogue pe mai multe continente. Un an mai târziu, Tănase o prezenta pe “Sirena tropicelor”, cum era numită marea stea internațională a music-hall-ului, Josephine Baker, în spectacolul “Negru pe alb” (de A. De Herz, N.Kirițescu și N.Vlădoianu). A fost un eveniment extraordinar în Bucureștii acelor vremuri.

Urmează alte Reviste de succes, printre care: “Miss Revista” (de N. Vlădoianu și Nicușor Constantinescu) –  în care lansează celebrul cuplet “Nu-s parale!”; “Ai, n-ai, dai!” (de N. Kirițescu) – în care Tănase, în culmea carierei lui de cupletist de Revistă și sub masca cetățeanului necăjit și amărât Tase Pârlici, interpretează cupletul cu același nume care va rămâne în antologia numerelor de revistă nemuritoare, dar și “În draci” (N. Kirițescu și St. Stoicovici) – în care spune celebrele cuplete “Este? Este!”, și “Și cu asta, ce-am făcut?”, ori spectacolul “Lozul Cărăbușului” (în care apar pentru prima dată și balerini, nu doar balerine).

Pe scena “Cărăbuș”-ului său vor urca, de-a lungul vremii, mari artiști, precum: Alexandru Giugaru, Dan Demetrescu, Elena Zamora, Mia Apostolescu, Natalița Pavelescu, N.Stroe, V. Vasilache, Ion Antonescu Cărăbuș, Grigore Vasiliu Birlic, Zizi Șerban, Florica Demion. Tot aici își vor face debutul Maria Tănase, Colea Răutu, Geo Barton, Radu Zaharescu.

Tănase, pe scena teatrului său de la Revistă

Ceea ce l-a consacrat pe Constantin Tănase în faţa publicului este personajul căruia el i-a dat viaţă, acela al cetăţeanului simplu, umil și necăjit, mereu în contradicţie cu birocraţia aparatului de stat, și cu o voce puternică. Personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrăţele, crizantemă la butonieră și bastonaș, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenţia cenzurii. Iar vorbele pe care le spunea și personajele pe care le interpreta și ironiza pe scenă i-au supărat pe mulţi.

Cupletele lui erau necruțătoare și, pe cât era de iubit de spectatori, pe atât de indezirabil a devenit în ochii autorităților acelor vremuri. Și asta nu este de mirare, căci nu a iertat pe nimeni, denunța abuzurile și îndemna oamenii să își păstreze mintea limpede în fața demagogiei unor politicieni de carton. “Pleacă ai noștri, vin ai noștri/ Iarăși am votat ca proștii”, sunt vorbe vechi, și totuși atât de actuale, care îi aparțin lui Constantin Tănase.

În 1924, exasperat ca tot românul, Constantin Tănase rostea un alt cuplet ce va deveni celebru, în Revista „Pă ce… ?”: „Pă ce eu, mandea, par examplu/ plătesc global, plătesc și samplu/ Pă ce…?/ Plătesc la fisc, la primărie/ pe apa care-o fi să vie/ Pă ce…?/ Plătim fațade și trotuar/ dar un-te uiți e tot murdar/ Pă ce…?/ Plătim pe vânt, plătim pe aer/ plătim așa ca niște fraieri/ Pă ce…?/ Plătim gunoi, plătim fațadă/ și n-ai, pardon, o ritiradă/ Pă ce…?/ Plătesc, al dracului să fiu,/ dar sa fiu cuțu dacă știu/ Pă ce…?/ În Parlament e tămbălău,/ discursuri pân’ să-ți vină rău,/ Pă ce…?/ Noi i-am ales să facă legi/ dar ei se-njură, mă-nțelegi…/ Pă ce…?/ Și dau din mâini, fac tevatură,/ parcă-s la circ la vreo dresură!/ Pă ce…?/ Și pentru treaba asta toată,/ pretind diurna majorată / Pă ce…?”.

O altă față a lui Tănase

Despre Tănase s-au afirmat multe, de-a lungul vremii. În cartea sa, „Viața de haz și de necaz a lui  Constantin Tănase”, Nicolae Carandino scria: “Înapoia aparenţelor de strălucire şi de fast, înapoia baletistelor şoldii şi a cupletelor deochiate se ascunde o viaţă temătoare de cele sfinte, un suflet generos şi iubitor de oameni. Va fi greu, desigur, să convingem pe foarte mulţi dintre admiratorii lui Tănase că marele comic este un timid, că averile pe care le-a câştigat prin muncă cinstită au luat calea bisericii şi a instituţiilor de cultură şi de binefaceri. Dovezile pe care le vom aduce însă nu vor putea decât să înfăţişeze alături de acel Tănase pe care toată lumea l-a văzut pe scenă, măscărici, un Tănase necunoscut de marele public, un Tănase demn de încrederea pe care a inspirat-o artiştilor, literaţilor, oamenilor de ispravă.

Incendiul, accident sau mână criminală?

Sfârșitul anului 1937 rămâne in memoria celor care au trecut pe Calea Victoriei și a celor care au trăit acea perioadă drept anul celui mai mare incendiu din istoria Revistei românești. În apropierea Crăciunului, Teatrul „Cărăbuș” anunţa premiera Revistei „Poftă bună, la Tănase!”. Tocmai când Tănase se afla pe scenă și își recita cupletul „Ei, ai vrea?”, izbucnește incendiul.

Dezorientat, Tănase își mută privirea de la incidentul cu pricina spre sală și, străduindu-se cu vizibile eforturi să-și păstreze cumpătul, încerca să continue cupletul. Dar, pe neașteptate, învăluit de un nor de fum, năvăli spre rampă Puiu Maximilian, actor și co-autor al revistei. Îmbrăcat într-un frac alb imaculat, cu faţa congestionată de spaimă, dar căutând să-și păstreze calmul, el rosti fraza cutremurătoare: „Evacuaţi, vă rog, teatrul. Arde scena!”. Într-o atmosferă de panică, Tănase rămăsese pietrificat, cu mâinile atârnându-i pe lângă trup. Găsise totuși puterea să strige de pe scenă: „Nu vă alarmaţi, fraţilor, stingem noi focul!…”. Nu l-a stins el, ci pompierii sosiţi in grabă ca la un spectacol sinistru. Artiștii dârdâiau pe stradă, trecătorii priveau uimiţi. Accident sau mână criminală?”, scria George Mihalache. O întrebare justificată, ținând cont de faptul că celebrul cupletist devenise incomod pentru mulți. La trei săptămâni de la incendiu, spectacolul se relua la Sala Savoy.

16 iunie 1938 va marca ultima stagiune a “Cărăbuș”-ului, cu spectacolul “De lemn Tănase”, scris de N. Kanner, Jack Fulga, Ștefan Cristodulo, Puiu Maximilian, Stroe și Vasilache. Iar în 1939, va avea loc memorabilul turneu în Orient al Teatrului “Cărăbuș” – intitulat “Tănase Revue”, cu spectacole de succes la Istanbul, Cairo, Beirut, Tel Aviv și Ierusalim.

Dispariția lui Tănase, învăluită în mister

Cu toate greutățile și intimidările, celebrul artist avea în continuare puterea să râdă, uneori amar, și chiar să ridice pumnul împotriva sistemului. Căci refuza să se lase călcat în picioare de regim. De altfel, se pare că din asta i s-a tras și moartea, destul de suspectă și învăluită în mister. În august 1945, soldații ruși care ocupaseră Bucureștiul obișnuiau să oprească oamenii pe stradă și să le ia bunurile pe care le aveau asupra lor. Constantin Tănase a avut curajul să denunțe de pe scenă aceste jafuri la drumuri mare. Versurile lui au rămas în istorie: “De la Nistru pân’ la Don/ Davai ceas, davai palton/, Davai ceas, davai moșie/, Harașo, tovărășie”.

I s-a atras atenția să se potolească și să scoată acest cuplet din spectacole. Dar Tănase nu s-a lăsat intimidat. La următoarea reprezentanție, a apărut pe scenă în celebra ipostază, despre care se spune că i-a atras sfârșitul: cu mâinile acoperite de ceasuri și cu o pendulă pe piept. Vorbele pe care le-a rostit curajos au făcut senzație la acea vreme: “El tic, Eu tac/, El tic, Eu tac”. Nu peste multă vreme, pe 29 august 1945, marele actor avea să tacă definitiv, dispariția sa dând naștere unor numeroase speculații, una dintre acestea fiind aceea că ar fi fost ucis de Armata Roșie invadatoare. Teoria aceasta nu s-a confirmat niciodată.

Teatrul „Constantin Tănase”, continuatorul tradiției Revistei românești

După Compania Cărăbuș (1919 – 1939) și dispariția lui Constantin Tănase, în anul 1945, teatrul său a funcționat sub mai multe denumiri: Ansamblul de Estradă, Teatrul de Stat de Estradă și, din 1962, Teatrul satiric – muzical „C.Tănase”. În anul 1990, primește titulatura Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, sub care funcționează și astăzi.

Cu o activitate neîntreruptă în domeniul Revistei, Teatrul “Tănase” s-a impus ca o instituție artistică de prestigiu ce se bucură de prețuirea unui public numeros. Acest gen de teatru, care îmbină într-un mod specific gustul montărilor cu fast cu satira socială și cetățenească, s-a dovedit a fi un gen de spectacol unic în lume, nemaiîntâlnit pe alte scene de divertisment.

Pe scena Teatrului “Tănase” s-au afirmat și au evoluat importante personalități ale genului: autori, compozitori, actori, interpreți, balerini, dirijori, regizori artistici, coregrafi, scenografi care, preluându-i tradiția, au reînnoit permanent Revista românească. Dintre aceștia îi amintim pe: Maria Tănase, Mia Apostolescu, Ion Antonescu-Cărăbuș, Stroe și Vasilache, Vasile Tomazian, Marilena Bodescu, Silly Vasiliu, Zizi Șerban, Titi Botez, Horia Căciulescu, Radu Zaharescu, Horia Șerbănescu, Mircea Crișan, Elena Zamora, Gică Petrescu, Nicolae Nițescu, Luigi Ionescu,  Puiu Călinescu, Nae Roman, Ion Lucian, Dorina Drăghici, Fărâmiță Lambru, Aurelian Andreescu, Doina Badea, Margareta Pâslaru, Vasilica Tastaman, H.Nicolaide, Stela Popescu, Nicu Constantin, Nae Lăzărescu, Cristina Stamate, Alexandru Lulescu, Alexandru Arșinel. De asemenea, pe regizorii Nicușor Constantinescu, Nicolae Frunzetti, Nicolae Dinescu, Bițu Fălticineanu; creatorii de texte Mihai Maximilian, Nicolae Vlădoianu, Dan Mihăescu, Aurel Storin, Octavian Sava; compozitorii și dirijorii Ion Vasilescu, Elly Roman, Nicolae Kirițescu, Gherase Dendrino, Henri Mălineanu, Gelu Solomonescu, Nicolae Patrichi, Sergiu Malagamba, Sile Dinicu, Vasile Veselovski, Temistocle Popa; scenografii George Voinescu, Arh.Theodora Dinulescu sau coregrafii Oleg Danovski, Nicolae Sever, Sandu Feyer, Cornel Patrichi, Cornel Popovici.

Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” a realizat numeroase turnee în țară și străinătate, impunându-se pe mari scene de gen ale lumii precum: Olympia – Paris, Friedrichschtadt Palast – Berlin, Paladium – Londra, dar și pe scene din Israel, Ungaria, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, URSS, Polonia, Grecia, Turcia.

Până în 1991, Teatrul „Constantin Tănase” a beneficiat de trei scene permanente: Sala Savoy (Calea Victoriei nr. 33-35), Sala Victoria (Calea Victoriei nr. 174) și Grădina Boema. În prezent, beneficiază de scena Sălii Savoy și de Grădina de vară Herăstrău.

 

 

Expoziția “Constelația Cărăbuș”, în foaierul Sălii Savoy

 

În data de 1 noiembrie a anului 2019, în foaierul Sălii Savoy a fost inaugurată oficial Aripa ”Cărăbuș”, unde, prin amabilitatea Muzeului Judetean ’’Stefan cel Mare’’ Vaslui si a Muzeului Teatrului National ‘’ I. L. Caragiale’’, din Bucuresti a fost vernisată Expoziția de fotografie ”Constelația Cărăbuș”.

Timp de două săptămâni aici au putut fi admirate fotografii vechi cu Constantin Tănase și câteva obiecte care i-au aparținut marelui artist.

In acest moment Expozitia din foaierul Teatrului găzduiește o valoroasă Colecție particulară de fotografii rare cu Constantin Tănase și cu alţi artişti care au contribuit la scrierea unui secol de Revistă, împrumutată Teatrului de către inițiatoarea expozitiei, actrița Valentina Fătu.

O altă parte importantă a Expoziției este completată cu fotografii din arhiva personală a domului Vasile Muraru.

Inaugurarea Expozitiei a făcut parte dintr-o  serie de manifestări prin care s-a celebrat un Secol de Revista și a precedat premiera Spectacolului Aniversar ‘’Suta lui Tanase”.

Tot din această serie de evenimente a făcut parte și proiecția filmului ”Visul lui Tănase”, realizat în anul 1932, unul dintre primele filme românești al cărui protagonist a fost însuși marele Constantin Tănase.