O comedie irezistibilă. Minciuni, înşelătorii, încurcături, trădări. Într-un cuvânt... machiavelisme! Machiavelli, machiavelic, machiavelism. Rareori un nume propriu devine adjectiv sau substantiv, asigurând persoanei respective, printr-un subterfugiu lingvistic, un loc sigur în posteritate. Adjectivul "machiavelic", în conjuncție cu un alt cuvânt, plasează sintagma rezultantă în aria peiorativului, trezind suspiciunea subversivității și al unei morale corupte. Dar care este "morala coruptă" și care este "morala justă și perfectă"? Cum putem alege? Avem instrumente pentru a evalua corect alternativa pe care ne-o oferă viața, ori suntem niște păpuși în mâna destinului care ne oferă oportunități pe care știm sau nu știm să le speculăm? Aceasta este problematica sugerată de Niccolo Machiavelli, în "Mătraguna". Intriga piesei pornește de la intentiile pasionale ale lui Calimaco (interpretat de Nae Alexandru), sosit de la Paris secondat de Siro (Cristian Simion), servitorul aghiotant care îl acoperă și îl susține în aventurile amoroase clandestine, pentru a o cuceri pe Lucrezia (Diana Radu Stan), soția magistrului florentin Nicia (Tudorel Filimon). Un arivist ingenios pe nume Ligurio (Vasile Filipescu) speculează momentul, reușind în mod abil să creeze o rețea de minciuni în care vor cădea, pe rând, precum insectele într-o pânză de păianjen, preotul Timoteo (Mihai Niculescu), Nicia și Sostrata (Cristina Cîrcei), mama Lucreziei. Interesați fiind, aceștia admit silogismele lui Ligurio, înghițind minciună după minciună, dovedind că orice sistem moral este subiectiv, versatil și efemer. Noi interese nasc noi sisteme morale. Noi sisteme morale determină noi ideologii si noi religii. Preoți care ne sfătuiesc să păcătuim creștineste și legiuitori care admit orice nelegiuire, dacă acest lucru le aduce vreun câștig. Este imaginea unui univers care pare absurd, dar care, sub bagheta unui maestru al minciunii, devine posibil.