Despre
Se naște pe 18 decembrie 1925.
Maestru al șlagărelor, compozitorul VASILE VESELOVSKI și-a legat numele de cel al Teatrului de revistă “Constantin Tănase”, dar și de cel al bunilor săi prieteni, actrița Stela Popescu și soțul ei, textierul Mihai (Puiu) Maximilian, colaboratori apropiați. Împreună aveau să creeze toate spectacolele de la Grădina Boema, dar și alte zeci de spectacole de Revistă și music-hall.
”Am fost norocos! Am avut parte de prieteni buni și cântăreți valoroși, care m-au ajutat să scot la lumină cântece minunate”, mărturisea el. Multe texte pentru creațiile sale i-au fost scrise și de Aurel Storin
Vasile Veselovski a fost timp de un an (1956 – 1957) secretar muzical al Teatrului ”Constantin Tănase”, iar în anii ’60 a pus, cu Mihai Maximilian, bazele Teatrului de Revistă din Deva.
La Teatrul “Tănase” a compus muzică pentru zeci de spectacole de revistă și comedii muzicale de mare succes. Dintre acestea, amintim: ”Băieții de la mansardă” (1957, libret Alecu Popovici), ”Revista este a noastră”, în colaborare cu Gelu Solomonescu (1959), ”Scandal la Boema”, în colaborare cu Petre Mihăescu (1967), ”Femei…Femei…Femei…” (1969), ”Pardon, Scuzați, Bonsoar!” și ”Revista cu paiațe” (1974), ”Camping Boema” (1977), ”Nevestele vesele din Boema” (1978), ”Stela, Stelele și Boema” și ”Un Sherif la Boema” (1982), ”Constelația Boema” (1984), ”Boema, bucuria mea” (1985), ”Artiștii și Boema” (1987), ”Bună seara, Boema” (1989), ”Bonsoir, Cabaret” (1990), ”Carre de Ași” (1991), ”Academia Savoy” (1994) și ”Hohote în Paradis” (1996), toate pe librete de Mihai Maximilian.
A compus melodii care au devenit rapid șlagăre, precum: ”Strada Speranței”, ”Merit eu?”, ”Luna la Mamaia”, ”O chitară cânta”, ”Și m-am îndrăgostit de tine”, ”Inimă nebună”, „Merit eu?”, ”Îți mulțumesc”, ”Trenul fericirii”, ”Ochii tăi”, “Cânta un matelot”, “Tangoul”, “Și dacă”, “Scara de mătase”, “Fir-ai inimă să fii”, “Cântă-mi lăutar”, și a colaborat cu numeroși soliști de primă mărime, ca Doina Badea, Corina Chiriac, Margareta Pâslaru, Gabriel Dorobanțu, Aurelian Andreescu, Adrian Daminescu, Dan Spătaru, Gică Petrescu, Angela Similea.
„(…) a fost un compozitor din categoria celor hărăziți cu talent. Compunea fără efort, ca și cum și-ar fi murmurat sieși o melodie. Lipsită de întortocheri și de bucle stilistice, tunsă scurt, fără vanitatea de a atrage ostentativ atenția, dar și fără teama de a fi prea simplă, muzica lui Veselovski și-a câștigat încet, încet, personalitatea care o împiedică să fie atribuită oricui. Ar mai fi de adăugat și prestația sa absolut remarcabilă în groapa cu lei a Teatrului de Revistă, unde a repus în onoare muzica de spectacol (…). Ascultând-o, îți vine să exclami: Ce simplu se compun șlagărele, fără să te gândești că, dacă te-ar auzi, acolo, în Raiul Compozitorilor, ar râde ușor, în mustață…”, scria despre el Aurel Storin, secretar literar al Teatrului de revistă.
Se stinge din viață pe 4 ianuarie 1998.