Doina Badea

Solist vocal

Spectacole:

Despre

Pe 6 ianuarie 1940, la Craiova, se năștea DOINA BADEA, cea care avea să devină una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică ușoară, ”un fenomen, o voce unică, inimitabilă, profundă, emoţionantă, în care se furişa mereu o notă de dramatism”.

A debutat la numai 20 de ani, sub pseudonimul Retta Marga la Teatrul de Stat de Estradă din Deva, acolo unde celebrii Mihai Puiu Maximilian și Vasile Veselovski au contribuit, la începutul anilor ’60, la succesul și lansarea secției de Revistă. Tot ei au fost aceia care au insistat ca Doina Badea vină la Bucureşti, unde, în foarte scurt timp a cunoscut consacrarea.

Toamna lui 1963 a marcat debutul la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”, în spectacolul ”Pagini alese din Revista de altădată”, în regia directorului de atunci, Nicolae Dinescu, și care s-a jucat de peste 400 de ori. Atunci a debutat și marea actriță Stela Popescu, interpretând două cuplete memorabile, ”Peltica” și ”Eu sunt mică”. Un an mai târziu, solista Teatrului “Tănase”, Doina Badea, era premiată la Mamaia pentru piesele ”Tu” de Vasile Veselovski și ”Nimeni” de Henri Mălineanu, iar în 1967 cucerea Trofeul Festivalului cu piesa ”Dintotdeauna pe acest pământ” și Premiul II la Festivalul de muzică uşoară de la Sopot (Polonia); în 1968 și 1971, strălucea pe scena Festivalului ”Cerbul de Aur”.

DOINA BADEA a jucat în zeci de spectacole de Revistă, iar aparițiile sale pe scena celebrei săli ”Olympia” din Paris, la Friedrichstadt Palast din Berlin sau la Trieste, în Italia, au fost un succes. Despre colega sa, Stela Popescu, povestea: „Am făcut cu Teatrul două turnee mari la Paris, în 1965 și 1967 (…) Avea un glas cu totul ieşit din comun și nişte mâini superbe, pe care nu am să le uit niciodată. Vasile Veselovscki spunea că are o ureche muzicală perfectă şi un glas extraordinar! (…) aveam să realizez ce fenomenal cânta Doina!”.

A lansat pe scena de la “Tănase” numeroase șlagăre compuse de Temistocle Popa, Vasile V. Vasilache, Eli Roman, Vasile Veselovski, Gherase Dendrino, George Grigoriu, Henri Mălineanu, Nicolae Kirculescu și cânta cu mare plăcere cântece populare și romanțe.

”Nu semăna cu nimeni şi nimeni nu va putea să o imite, fiindcă DOINA BADEA a fost o apariţie singulară, căreia până şi cei indiferenţi îi recunosc unicitatea sa de nerepetat”, nota muzicologul George Sbârcea. Devenise o prezență constantă în spectacolele și emisiunile de divertisment ale Televiziunii Române, vocea sa ”gravă, puternică și cu un ambitus puternic” se auzea deseori la Radio și pe L.P.-uri-le lansate la ”Electrecord”.

Cutremurul devastator din 4 martie 1977 avea să pună capăt brusc vieții acestei mari artiste.

Social media: