Despre

Pe 28 noiembrie 1912 se năștea, într-o localitate din Moldova de peste Prut, Nikolai Rutkovski, cel care avea să devină cunoscut, câțiva ani mai târziu, drept COLEA RĂUTU, unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut România.

Cel mai mare dintre cei patru copii ai familiei Rutkovski – în care tatăl, de origine poloneză, este mecanic de locomotivă, iar mama, basarabeancă, este educatoare -, pleacă din localitatea natală, Limbenii Noi, raionul Glodeni, la Chișinău, la colegiu, și apoi la București, ca să urmeze cursurile Conservatorului de Artă Dramatică.

Debutul artistic îl va avea la Teatrul de Revistă „Cărăbuș” condus de Constantin Tănase. Cu numele real, Nikolai Rutkovski, figurează printre balerinii teatrului în anul 1939, atunci când trupa Cărăbușului, din care făceau parte Constantin Tănase, Mia Apostolescu, Lizette Verea, Elena Burmaz, Stoe si Vasilache, Nae Roman, Ion Antonescu Cărăbuș, Zizi Horvat (viitoarea Zizi Șerban) și Radu Zaharescu, susține spectacolele din turneul triumfal din Orient (Turcia, Egipt, Liban, Palestina). Ulterior, pe scena teatrului Tănase, COLEA RĂUTU devine cunoscut ca interpret de cuplete social-satirice. Tot aici cântă pentru prima oară „Hai, coșar, coșar”, de Nicolae Kirculescu, care va deveni ulterior un faimos șlagăr, piesă cu care va fi ovaționat în numeroase reprezentații pe această scenă.

Ulterior, joacă pe scena teatrelor Giulești și Național din București, dar și pe marile ecrane, în peste 70 de filme, în care întruchipează preponderent personaje negative. Interpretează roluri memorabile în pelicule precum: „Moara cu noroc” (1955), „Mihai Viteazul” (1970), „Frații Jderi” (1974), „Nemuritorii” (1974), „Ştefan cel Mare” (1975), „Pintea” (1976), „Ultima noapte de dragoste” (1980), „Duelul” (1981) sau serialul de televiziune „Toate pânzele sus!” (1986).

Un alt mare actor, regretatul Ștefan Iordache, îl descria astfel: “E viguros. Agitat, nemulţumit, generos, gospodar, cu grija zilei de mâine, îndrăgostit veşnic de paharul vieţii ce i-a trecut mult prin mână, are umor, lăcrimează cu discreţie când trebuie, iubeşte cu patimă ceea ce face, n-a dormit foarte mult în viaţa sa, proaspăt ras, îmbrăcat lejer, fracul stă dumnezeieşte pe el, când e cazul are mers de atlet, privire de copil, în cap un sac cu poveşti, în inimă o întreagă vrajă şi o permanentă mirare pe faţă, care ar vrea să însemne: «Fraţilor, de ce m-aţi uitat!»”

Se stinge din viață pe 13 mai 2008, pe un pat de spital.