“DOMENIILE SAVOY”, un spectacol de Vasile Muraru şi Valentina Fătu
Este un spectacol clasic de Revistă, în care protagoniştii devin „proprietarii” unei case în care urmează să aibă loc o petrecere la care sunt invitaţi artişti, celebrităţi din lumea mondenă, dar şi politicieni. Acest „pretext” reprezintă premisa derulării unei permanente schimbări de „tablouri revuistice”, în care jocul actoricesc, muzica şi dansul se succed, ca într-o cavalcadă de culoare, ritm şi savoare.
Din distribuţie, alături de VASILE MURARU și VALENTINA FĂTU, care semnează conceputul acestui spectacol, fac parte BIANCA SÂRBU, DANIELA TĂNASE, ALEXANDRA CRĂESCU, VASILE FILIPESCU, RALUCA GUSLICOV, ISABELA CHITOȘCA, DENIS FLORIAN, FRAȚII NISTOR, IULIANA GHIDUC, SILVIU STOICA, VINCENȚIU MANTU şi BOGDAN VASIAN.
Invitat special este actorul TUDOREL FILIMON.
Baletul Teatrului Tănase (coregraf: Oana Cocârță) contribuie din plin la reuşita acestui spectacol, muzica fiind semnată de compozitorul Mihai Alexandru.
Scenografia (decoruri şi costume) aparţine Francescăi Cioancă.
