Vă invităm la spectacolul-concertCERBULeţul DE CIȘMIGIU”, o premieră a actualei Stagiuni!

„Este un prilej de evadare umoristică într-un pseudo festival de muzică uşoară în care actorii devin cântăreţi, cântăreţii – actori, dansatorii rezistă, orchestra rezistă şi ea, iar animelele sălbatice se … redefinesc în spațiul urban al Sălii Savoy! Este o invitaţie la distracţie, cu multă muzică, veselie şi antren!” – spune Cezar Ghioca, regizor

Invitata specială în acest spectacol este MONICA ANGHEL, câștigătoarea Marelui Trofeu al Festivalului ”CERBUL de AUR” 1996.

Din distribuţie fac parte actorii Nae Alexandruşi Cristian Simion, Oana Ghioca, Raluca Guslicov, Monalisa Basarab, Miruna Birău, Robert Emanuel, Diana Radu Stan şi soliştii vocali Alin Gheorghişan, Alexandra Penciu şi Radu Ghencea, acompaniaţi de Orchestra Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”, dirijor Dan Dimitriu.

Își dau concursul: Orchestra și  Baletul Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”.

Conducerea muzicală: Dan Dimitriu, Coregrafia: Edy Chiriţescu, Scenografia: Ana Iulia Popov

Regia: Cezar Ghioca