Grădina cu zâmbete

Un spectacol de Vasile Muraru și Valentina Fătu
Pentru spectacolul ”GRĂDINA CU ZÂMBETE”, cuplul scenic Vasile Muraru și Valentina Fătu a reuşit din nou să colaboreze excelent, atât în conceptul ideii de bază a scenariului, a textelor și cupletelor, cât și în ceea ce privește interpretarea și punerea în scenă a acestora.
Acest spectacol clasic de varieté îi are ca invitaţi speciali pe atât de îndrăgiţii solişti de muzică uşoară Gabriel Dorobanțu, Simona Florescu Dichiseanu şi Ioana Dichiseanu, alături de actorii Vasile Muraru şi Valentina Fătu, Raluca Guslicov şi de solistele Daniela Tănase şi Bianca Sârbu Romanescu.
Baletul și  Orchestra  Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”  își aduc din plin aportul la dinamica şi unicitatea spectacolului în care uvertura, prologul, momentele de umor, scenetele, cupletele, baletele, costumele, refrenele și șlagărele nemuritoare binecunoscute vor alterna într-o feerie de culoare, ca într-un veritabil spectacol de divertisment ce poartă semnătura inconfundabilă a actorilor Vasile Muraru și  Valentina Fătu.  
Scenografia este semnată de Francesca Cioancă, iar coregrafia de Oana Cocârță.  Muzica aparţine compozitorului Cristian Faur, iar dirijorul Orchestrei este compozitorul şi orchestratorul Dan Dimitriu.