CERBULeţul DE HERĂSTRĂU

Invitaţi speciali: SILVIA DUMITRESCU şi OVI (JACOBSEN)
Stagiunea Estivală 2025 de la Grădina de Vară „Herăstrău” debutează  cu premiera spectacolului - concert „CERBULeţul DE HERĂSTRĂU”!         
„Acest spectacol este un prilej de evadare umoristică într-un pseudo-festival de muzică uşoară în care actorii devin cântăreţi, cântăreţii - actori, dansatorii rezistă, orchestra rezistă şi ea, iar animalele sălbatice se ... redefinesc în cadrul urban al Grădinii de Vară HERĂSTRĂU! Este o invitaţie la distracţie, cu multă muzică, veselie şi antren!” – Cezar Ghioca, regizor
Din distribuţia acestui spectacol-concert fac parte actorii Nae Alexandru şi Cristian Simion, Oana Ghioca, Ana Maria Donosa, Raluca Guslicov, Monalisa Basarab, Robert Emanuel, Miruna Birău, Diana Radu Stan şi soliştii vocali  Alin Gheorghişan, Alexandra Penciu şi Radu Ghencea.
Invitaţii speciali în acest spectacol sunt Silvia Dumitrescu şi OVI (Jacobsen).
Silvia Dumitrescu a fost invitată să susţină recitaluri la mai multe ediţii ale Festivalului CERBUL de AUR în 1994, 1995 (Premiul I la secţiunea Videoclip pentru ''Lumea mea'' şi Premiul III la secţiunea Discografie pentru albumul ''Provocare''), 1996, 1997 (alături de Berti Barbera) şi 2018, iar OVI (Jacobsen) este câştigătorul CERBULUI de BRONZ la ediţia a XVII-a a Festivalului CERBUL de AUR 2009!
Îşi dau concursul Orchestra și  Baletul Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”.