Despre
RALUCA CHIMU este balerină a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” din anul 2000. A făcut gimnastică ritmică de performanță timp de 12 ani la Clubul Triumf București. Tot aici a făcut și studii de balet. Este instructor sportiv și antrenor de gimnastică.
“Am luat contact cu lumea magică a scenei la vârsta de 16 ani, pe când eram gimnastă de performanță. La Teatrul “Tănase” am debutat în spectacolul “Nota 0 la purtare”. Cu pasi timizi am învățat ce este dansul, ce sunt luminile scenei, repetițiile, spectacolele, turneele și m-am îndrăgostit iremediabil de teatru. Am colaborat de-a lungul timpului atât la show-uri de televiziune, evenimente private, videoclipuri, cât și cu diferite band-uri, însă teatrul este cel mai apropiat sufletului meu. Teatrul de Revistă care, pentru mine, reprezintă un stil de viață”, spune Raluca.