Despre

Cea care va rămâne pentru totdeauna “pasărea măiastră” a cântecului românesc, MARIA TĂNASE se năștea pe 25 septembrie 1913, în mahalaua Cărămidarilor din București.

Al treilea copil al Anei Munteanu,  care venea din Țara Făgărașului, și al florarului doljean Ion Coandă Tănase, micuța MARIA învață la patru ani primul cântec de la tatăl său. Pe urmă, prinde din zbor, altele, și altele, de la fetele şi flăcăii din toate părţile ţării, veniţi la lucru în grădina tatălui ei din Livada cu Duzi. Cu sfială, începe să le rostească și ea pe glasul oltenesc, transilvănean, muntenesc, bănăţean sau moldovenesc. Câțiva ani mai târziu, la ,,bufetul de 7 lei” unde se angajează casieriță, îl cunoaşte pe gazetarul Sandu Eliad care, când o aude cântând, îi propune să renunţe la acest serviciu şi să înceapă o altă viaţă.

Debutează la Teatrul de Revistă condus de Constantin Tănase, iar în iunie 1934 apare în spectacolul  „Cărăbuș-Express”, sub pseudonimul Mary Atanasiu, pe care i l-a ales Tănase. În același an, îl cunoaște pe etnomuzicologul Constantin Brăiloiu și, ulterior, sub supravegherea acestuia și a altui mare culegător de folclor, Harry Brauer, înregistrează piesele „Cine iubește și lasă” și „Mi-am jurat de mii de ori”, pentru casa de discuri “Columbia”.

Însă adevăratul său debut are loc în februarie 1938 când, acompaniată de taraful Ion Matache din Argeș, susține la Radio România un program de muzică populară, în emisiunea „Ora satului”. Atunci, talentul Mariei Tănase este remarcat nu doar de cronicarii muzicali ai vremii, ci și de marele public care o va îndrăgi pentru totdeauna. De aici, începe impresionanta carieră a MARIEI TĂNASE.

Repertoriul său, extrem de vast, a cuprins peste 500 de cântece din toate regiunile României, de la doine, orații de nuntă, cântece de leagăn și de joc (hore, sârbe, învârtite, jienești),  la cântece de dragoste, de petrecere, lăutărești, satirice și bocete, printre preferatele ei aflându-se: “Trenule, mașină mica”, “Foaie verde măr domnesc” sau “Mi-am pus busuioc în păr”. Vocea ei fără egal a răsunat nu doar în toate colțișoarele acestei țări, ci și la Paris și Istanbul, ori peste Ocean, la americani, cu un succes uriaș.

Pe parcursul scurtei sale vieți va cânta în numeroase spectacole pe scena Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, acompaniată de cele mai multe ori de dragul ei, Fărâmiță Lambru. Joacă în filme și piese de teatru, înregistrează în franceză pentru mari case de discuri, face turnee impresionante.

În primăvara lui 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Se stinge din viață pe 22 iunie 1963, la Spitalul Fundeni. Nu împlinise 50 de ani.

Un sfert de din populația Bucureștiului a condus-o atunci pe ultimul drum. Fărâmiță, cu acordeonul “Mohner” cu 120 de bași, pe care i-l făcuse cadou Doamna, cum îi spunea Mariei, i-a cântat plângând, pe drumul spre cimitir cântecul ei de taină, “Jalea Țiganului”.

MARIA TĂNASE și-a dorit să plece din lumea asta îmbrăcată simplu, în alb, și să se odihnească pe veci pe o pernă mare, albă, plină cu petale de trandafiri din grădina casei în care a copilărit. “Călătoria e lungă și fără întoarcere și vreau să duc cu ea amintirea Livezii cu Duzi, să-mi sprijin gândurile pe florile copilăriei”, spunea pe patul de spital.

“N-a fost o alta să-i semene. Încălecând secolele, venită foarte de departe, din adânc de neam. Fascinantă apariție, de miracol, nedeslușită în totul cât fost-a să ardă, doinind. Un început și un sfârșit de cântec românesc”, scria impresarul ei, Gaby Michailescu, în cartea „Maria cea fără de moarte”.