Despre
Se naște pe 3 martie 1898, la Târgu Ocna
Actorul de teatru și film ION TALIANU a fost unul dintre artiștii Companiei “Cărăbuș”, condusă de Constantin Tănase. Este considerat unul dintre cei mai mari interpreti ai rolului Nae Cațavencu din piesa „O scrisoare pierdută” I.L.Caragiale.
I.Talianu devine absolvent al Conservatorului de Artă Dramatică din București, în 1921, fiind format la școala marilor artiști interbelici. Joacă de-a lungul vremii pe scena teatrului din Ploiești, apoi la Teatrul Bulandra și pe scena Naționalului bucureștean.
“Eram preşedintele sindicatului artiştilor, când a venit pentru prima oară la mine. Era tânăr. Nu-l cunoşteam. Mi-a spus că-i actor şi că are nevoie de o adeverinţă. Îmbrăcat corect, chiar bine, cuviincios la vorbă şi frumuşel de tot ca înfăţişare. Îl chema Ion Talianu. Mărturisesc că am văzut atunci în el un viitor actor amorez, ,,rara avis” în teatrul nostru. După vreo trei-patru ani, Talianu a intrat ca angajat în compania teatrală Bulandra. Am putut să constat că la prima noastră întrevedere mă înşelasem în pronosticurile mele. L-am văzut jucând şi am putut spune precis că altul este drumul care o să-l ducă la mari şi frumoase succese. Şi, într-adevăr, timpul mi-a confirmat speranţele. Distribuit într-unul din rolurile piesei “Negustorii de glorie” de Marcel Pagnol şi Paul Nivoix, Talianu a obţinut, sunt convins, primul său mare succes despre care s-a vorbit cu entuziasm şi despre care se va mai pomeni multă vreme. (…) Talianu a dat primei noastre scene unul dintre cei mai buni Caţavencu din “O scrisoare pierdută”. (…) Talianu a fost nu numai un actor de valoare, ci şi un devotat al instituţiei de teatru din care făcea parte, un camarad cum rar se găseşte un altul, delicat, modest şi ferindu-se de micimi şi bîrfeli”, scria Velimir Maximilian.
După perioada “Cărăbuș”, în care joacă alături de trupa lui Tănase, I.Talianu revine pe scena Teatrului de Revistă în stagiunea 1954-1955, în comedia muzicală “Visele se împlinesc”, de Nicușor Constantinescu și George Voinescu, pe muzica lui Ion Vasilescu și Henri Malineanu, avându-i în distribuție pe: Virginica Popescu, Zizi Șerban, Grigore Vasiliu Birlic, Titi Botez, Ion Antonescu-Cărăbuș.
Joacă în filme, precum: “Mitrea Cocor” (1952), “O scrisoare pierdută” (1953), unde îl interpretează pe Nae Cațavencu, “Pe răspunderea mea” (1956) sau “Afacerea Protar” (1956).
“Ion Talianu. Ca om: excepţional. Se dăruia vieţii cu toată bucuria de a trăi, sfătos între prieteni şi plin de umor. Cu toată înfătişarea lui de bancher îngâmfat (gen «Goguleanu» din Răsună valea), Talianu era de o modestie surprinzătoare. Blând şi bun la suflet, nu l-am auzit o singură dată vorbindu-şi de rău colegii. Ca artist: talentat, conştiincios şi disciplinat, venea întotdeauna cu rolul pregătit până în cele mai mici amănunte. Pentru el, orice amănunt era semnificativ. Ca toţi marii actori, avea o prezenţă scenică remarcabilă.”, scria Paul Călinescu în revista Cinema din februarie 1981.
Se stinge din viață pe 27 martie 1956, la București