Despre

Se naște pe 15 septembrie, în anul 1927, la București. Virtuoz acordeonist și excepțional cântăreț, FĂRÂMIȚĂ LAMBRU devine instrumentistul de suflet al Mariei Tănase, care va face din el poate cel mai cunoscut lăutar român din toate timpurile.

Născut într-o veche familie de lăutari de etnie romă, micuțul Lambru învață să cânte încă din copilărie de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță. În timp, se va perfecționa singur, acasă. Acestea vor fi singurele lui “studii muzicale”. În 1949, în perioada stagiului militar, debutează în cadrul unei formații militare.

Între 1952–1956, este instrumentist în formația de muzică populară a Teatrului de Estradă din București, iar în 1956, cu ajutorul Mariei Tănase, al cărei colaborator apropiat devine pe când avea doar 24 de ani, se angajează la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, ca solist și apoi dirijor al orchestrei populare. Cu “Doamna Maria” a cântat peste un deceniu, în sute de spectacole, până la plecarea ei prematură din această lume. Tot ea l-a ajutat să-și cumpere acordeonul la care visa. Ea i-a fost martoră și nașă la nuntă. Iar el, la rându-i, i-a fost confident, a amuzat-o cu spiritul lui, a protejat-o și i-a dăruit din energia sa.

Întrebat de muzicologul Vladimir Cosma de unde știa ce trebuie să cânte, o doină sau o sârbă, când Maria Tănase spunea numai „do”, Fărâmiță răspunde:  „Păi mă uitam în ochii ei și înțelegeam exact. Doamna zâmbea cu ochii, mă înjura cu ochii, plângea cu ochii.”

Pe scena de la “Tănase”, FĂRÂMIȚĂ LAMBRU apare în numeroase spectacole, printre care “Colibri music-hall”, “Se caută o vedetă”, “Vino să ne vezi diseară”, “Nicuță… la Tănase”. Între 1965 și 1966, pleacă cu Teatrul “Constantin Tănase”  în strălucitorul turneu întreprins în Franța, Germania și Italia, cu spectacolele “Grand Music Hall de Bucarest”, pe celebra scenă a teatrului Olympia din Paris, și “Revue der Liebe” (Revista dragostei), pe faimoasa Friedrichstadt Palast din Berlin. De altfel, pentru activitatea sa remarcabilă ca solist instrumentist de muzică populară la Teatrul „Constantin Tănase” din București, în 1968 i se decernează medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a.

„Mic de statură, cu ochii bulbucați. Un om blând până la Dumnezeu, foarte modest și curtenitor. N-ar fi stat jos în fața mea nici să-l pici cu ceară. Femeile se îndrăgosteau de el. Era atrăgător. Și de o spontaneitate nemaipomenită”, își amintea muzicologul Viorel Cosma.

Înregistrează numeroase materiale muzicale la casa de discuri Electrecord, printre care celebrele cântece “La calul bălan”, “Inel, inel de aur”, “La crama din Drăgășani” sau “Scoate calul, pune șaua”, iar în 1967, joacă în musicalul “Groapa”, în rolul cântărețului Zavaidoc. Apare și în filmele “Dincolo de barieră” (1965), în regia lui Francisc Munteanu, alături de Ion Dichiseanu, în “Tunelul” (coproducție româno-sovietică), turnat la Moscova (1966), cu Ștefan Bănică, Margareta Pâslaru, Florin Piersic, dar și în “Facerea lumii” (1971), regia Gheorghe Vitanidis, în compania lui Colea Răutu și Toma Caragiu.

“Fărâmiță era o fire veselă, sprinten la minte și cu glume pentru toate împrejurările. Omul era însă și slab, plăpând, bolnăvicios. Respira cu un singur plămân, atacat și acela. Iubea copiii la nebunie și, cum nu avea niciunul, s-a dus într-o zi la leagăn și a înfiat un suflet părăsit. A făcut toate eforturile ca, în ciuda nevoilor care-l copleșeau, a sărăciei cu care s-a certat toată viața, să-și crească fetița pe care o adoptase ca pe o prințesă”, povestea compozitorul Temistocle Popa.

FĂRÂMIȚĂ LAMBRU se stinge din viață pe 12 decembrie 1974, la București, măcinat de tuberculoză. Avea doar 47 de ani.